Primăria SĂRMAȘU

Cadrul natural

Resurse naturale de suprafaţă

Principala resursă naturală de suprafatţă o reprezintă solurile fertile ale zonei, în cea mai mare parte de soluri din categoria cernoziom, precum şi soluri brune slab roşcate, care au permis practicarea cu eficienţă a agriculturii, aceasta fiind ocupaţia de bază a populaţiei din zonă, suprafaţa arabilului sărmăşean întinzându-se pe 4649 ha iar viile şi livezile pe 24 ha.

Păşunile şi fâneţele, întinse pe 1644 hectare, au permis ca a doua ocupaţie de bază a agricultorilor să fie creşterea animalelor, ale căror efective se ridică în prezent la 1800 bovine, aproape 7000 ovine, peste 500 porcine, 23000 de păsări, cca 600 de familii de albine, gospodării fiind constituiţi în 5 asociaţii de crescători de animale cu 311 membrii.

Resurse naturale ale subsolului

Domurile gazeifere pe care este aşezată localitatea au oferit zonei o bogaţie inestimabilă – gazul metan, fiind după aprecierea specialiştilor, cel mai curat din punct de vedere calitativ şi al conţinutului de metan. Sărmăşel se află în rândul primelor localităţi din Europa în care s-a început exploatarea industrială a gazului metan, în 3 aprilie 1914.

O altă categorie de resurse naturale ale subsolului în zona oraşului Sărmaşu, este reprezentată deargile (inclusiv luturi de coastă şi de terasă), utilizateca materiiprime la fabricarea materialelor de construcţii ceramice (cărămizi, ţigle, etc.) în unităţi industriale locale.

De asemenea, în localitatea Sărmăşel există surse de nămol sapropelic, cu proprietăţi terapeutice confirmate de către laboratoarele de specialitate, care sunt momentan neexploatate organizat.

Resurse hidrografice

Hidrografia este slab reprezentată. Pâraiele şi bălţile ce rezultă din apele pluviale au o rezistenţă efemeră. Pârâul de Câmpie, care colectează apele pluviale dintr-un areal mai întins, pe timp de secetă îşi reduce debitul până la secare.

Lipsa unei ape curgătoare cu debit permanent a constituit o piedică în dezvoltarea social – economică a localităţii în epoca modernă. În ultimii ani localitatea a fost racordată la sistemul judeţean de alimentare cu apă, amenajându-se şi o staţie de epurare a apelor uzate şi un început de reţea de canalizare.

Populaţia şi resursele umane

Cu o populaţie stabilă de 7493 locuitori, înregistrată la recensământul din martie 2002, oraşul Sărmaşu se situează în rândul oraşelor mici, în funcţie de numărul de locuitori. Repartiţia populaţiei pe localităţi componente este următoarea:

Sărmaşu: 3877 locuitori

Balda: 1256 locuitori

Sărmăşelu: 817 locuitori

Sărmăşel Gară: 763 locuitori

Vişinelu: 563 locuitori

Larga: 72 locuitori

Moruţ: 106 locuitori

Titiana: 39 locuitori.

Divizarea populaţiei pe grupe de vârstă se prezintă astfel:

între 0-14 ani: 1458 locuitori

între 15-59 ani: 4666 locuitori

peste 60 de ani, 1369 locuitori.

Structura pe sexe indică o uşoară preponderenţă a persoanelor de sex feminin, care se regăsesc în număr de 3795 (50,65%), faţă de un număr de 3698 persoane de sex masculin (49,35%).

Prognoza populaţiei

Conform prognozei populaţiei elaborată de către Institutul Naţional de Statistică, efectivul populaţiei Regiunii Centru va scădea până în anul 2025. Cauzele acestor evoluţii sunt, înainte de toate, nivelul scăzut al fertilităţii, prin care generaţia de părinţi este înlocuită doar parţial, şi migraţia, mai ales cea externă care afectează mai ales tinerii cu un grad de profesionalizare înalt.

În viitorul apropiat pe piaţa forţei de muncă se va resimţi un deficit de forţe tinere de lucru, grupa de vârstă între 15 şi 25 de ani se va reduce în mod evident. Pe piaţă vor lipsi tinerii specializaţi în diverse profesii, datorită insuficienţei efectivelor de persoane. Se presupune că profesiile cele mai afectate vor fi cele din domeniul IT, medicină, automatizări, construcţii şi instalaţii, etc. Aceştia sunt cei mai motivaţi să emigreze pentru a găsi un loc de muncă în afara ţării pe o piaţă de muncă care este în căutarea acestor calificări.

Structura etnică a populaţiei

Din punct de vedere al structurii etnice, conform recensământului din 2002, populaţia oraşului Sărmaşu este compusă din:

români: 5086 locuitori (67,88%)

maghiari: 1820 locuitori (24,29%),

romi: 577 locuitori (7,70%)

alte nationalităţi: 8 locuitori (0,13%).

Pe teritoriul oraşului diversitatea religioasă se concretizează în următoarele religii:

ortodoxă: 5340 locuitori

reformată: 1429 locuitori

adventistă de ziua a şaptea: 450 locuitori

greco catolică: 143 locuitori

romano-catolică: 44 locuitori

penticostală: 18 locuitori

alte religii: 69 locuitori.

Populaţia ocupată

Din datele statistice se constată o reducere a numărului populaţiei civile active la nivelul oraşului Sărmaşu, precum şi o reducere a ratei de activitate a populaţiei în vârstă. Principalele cauze care au determinat această evoluţie sunt reducerea vârstei medii de pensionare şi creşterea numărului persoanelor care urmează o instituţie de învaăţământ superior şi implicit îşi prelungesc perioada de inactivitate.

La nivelul oraşului Sărmaşu se înregistrează în anul 2004 un număr de 1776 persoane ocupate, aferente unui procent de 36.7 % din totalul populaţiei, inferior procentului de ocupare la nivel judeţean (48.2%).

Evoluţii similare cu cele ale populaţiei active şi ratei de activitate au înregistrat şi populaţia ocupată civilă şi rata de ocupare a populaţiei în vârstă de muncă.

Industria şi agricultura deţin ponderi aproximativ egale din totalul populaţiei ocupate, deşi în ultima perioadă se constată o scădere a numărului de persoane care lucrează în agricultură concomitent cu creşterea celui ocupat în industrie şi comerţ.

Din totalul de 1776 persoane ocupate, un număr de 652 persoane lucrează în agricultură, 588 în industrie, 150 în comerţ, 21 în activităţi financiar-bancare, 69 în construcţii, 19 în restaurante, 74 în administraţia publică, 126 în învăţământ, 52 în sănătate şi 25 în alte sectoare.

Numărul mediu al salariaţilor la nivelul razei administrative a oraşului Sărmaşu este de 1124 persoane, cu tendinţa de reducere în special în domeniul agricol.

Scăderea numărului de salariaţi din agricultură şi industrie poate fi explicată prin restrângerea sectorului de stat ca urmare a încetării activităţii unor societăţi sau reducerii efectivelor de salariaţi ale acestora, astfel crescând numărul de salariaţi în ramurile enumerate mai sus.

Şomajul

Statisticile arată că la nivel judeţean rata şomajului înregistrează o scădere în ultimii ani. Acest fapt se regăsesşe şi la nivelul oraşului Sărmaşu. Numărul şomerilor la nivelul anului 2002 a fost de 325 persoane.